Functionalitatea Fibrelor Alimentare

19/01/2020

                  

    Este important ca produsele alimentare să fie delicioase, dar și naturale. Creșterea rapidă a populației planetei, poluarea mediului cauzată de industria în continuă dezvoltare, educația insuficientă și problemele cauzate de alimentația gresită fac ca disponibilitatea  alimentelor naturale să fie mai dificilă.           Alimentația sănătoasă se referă la o nutriție eficientă și echilibrată, adică un consum eficient de elemente nutritive (lipide, carbohidrați, proteine, vitamine, minerale) pentru ca celulele organismului să funcționeze fără probleme. Dar, conținutul de grasimi prezent în structura unor alimente creeaza probleme pentru consumatori.

    Pentru a rezolva această problemă, pot fi utilizate fibre dietetice, care îmbunătățesc calitățile structurale si senzoriale ale produselor. Dovezile științifice care confirmă relația dintre alimentație și sănătate au promovat dezvoltarea rapidă a unei noi piețe a produselor alimentare în ultimii ani: piața alimentelor functionale.

Caracteristici functionale ale fibrelor

 

      Fibrele dietetice, ca grupă de compuși, includ un amestec de polimeri de carbohidrați din plante, de exemplu: celuloză, hemiceluloză, substanțe pectice, gume, amidon rezistent, inulină, care pot fi asociate cu lignină și alte componente de tipul non-carbohidrați (de exemplu polifenoli, ceruri, saponine).

    Cerealele sunt principala sursă de celuloză, lignină și hemiceluloză, în timp ce fructele și legumele sunt principalele surse de pectină, gume și mucilagii .

Fibrele alimentare au compozitii si proprietăţi diferite  de aceea fibra ideala ar trebui sa aibă urmatoarele caracteristici :

- să nu aibă nici un gust și miros negativ

- sa nu modifice culoarea produsului

- să conțină un echilibru între fibrele solubile și insolubile

- să nu afecteze alimentele la care se adaugă

- să aibă  o durată mare de conservare

- să funcționeze armonios in procesul de fabricare al produselor alimentare

- să aibă o imagine pozitivă in randul consumatorului

- să conțină efectele fiziologice preconizate

-  să fie la un preț adecvat

 

    Fibrele , din punct de vedere al solubilitatii sunt : fibre insolubile (lignină, celuloză și hemiceluloză) și fibre solubile (pectine, β-glucani, guma galactomaniană și o gamă largă de oligozaharide nedigerabile, incluzând si inulina).  

    Fiecare categorie are efecte fiziologice diferite . Partea insolubilă are rol in de absorbția apei,  și de reglarea a tranzitului intestinal, în timp ce fracția solubilă este asociată cu reducerea colesterolului din sânge și scăderea absorbției glucozei de către intestinul subțire.

Avand in vedere beneficiile , Organizația Mondială a Sănătății a recomandat ca aportul total de fibre să fie de 25 g / zi (OMS / FAO, 2003)

 

 Beneficii functionale ale fibrelor

    Fibrele dietetice pot oferi o multitudine de beneficii funcționale atunci când sunt încorporate în sistemele alimentare. Astfel, adăugarea fibrelor contribuie la modificarea și îmbunătățirea texturii, a caracteristicilor senzoriale și a duratei de viață a alimentelor datorită capacității lor de legare a apei, a capacității de formare a gelului,  efect antiaglomerant  și de îngroșare ,

    Literatura  de specialitate conține numeroase rapoarte despre adăugarea de fibre dietetice la produsele alimentare, cum ar fi produsele de panificație, băuturi, produse de cofetărie, produse lactate, lactate congelate, carne, paste și supe.

Cel mai frecvent, fibrele dietetice sunt încorporate în produsele de panificație pentru a prelungi prospețimea, datorită capacității lor de a reține apa, reducând astfel pierderile economice. Fibrele pot modifica volumul şi fermitatea pâinii, elasticitatea sau textura crustei .

   Introducerea fibrelor dietetice în produsele din carne îmbunătățește randamentul la gătit, capacitatea de legare a apei, legarea de grăsimi și textura preparatelor din carne .

   În cazul băuturilor , adaosul de fibre dietetice, mareşte  viscozitatea și stabilitatea, fibrele solubile fiind cele mai utilizate deoarece sunt mai dispersabile în apă decât fibrele insolubile.

Printre produsele alimentare îmbogățite în fibre, cele mai cunoscute și consumate sunt cerealele pentru micul dejun și produsele de panificație, cum ar fi pâinea integrală și biscuiţii .

Utilizarea fibrelor în produsele lactate este, de asemenea, larg răspândită .

 Pentru fabricarea gemurilor și marmeladelor, cele mai frecvente fibre adăugate sunt pectinele cu grad diferit de esterificare, care provin în principal din fructe și reprezintă un factor de menținere a stabilității produsului final.

 

In concluzie. aşteptările consumatorilor sunt diferite în ceea ce privește schimbarea modului de alimentatie și a tehnologiilor de fabricare al alimentelor. Omul ar trebui să acorde o importanță mai mare sănătății și științei nutriționale, poluării mediului și a stresului . In ultimul timp se observă că  există o creștere a cererii de alimente cu conținut scăzut de calorii, conținut redus de grăsimi și colesterol dar și alimente funcționale.

   Alimentele funcționale pot fi definite ca alimente care au efecte pozitive asupra sănătății. Îmbogățirea alimentelor cu fibre dietetice imbunataţeşte procesul tehnologic prin influențarea proprietăților reologice și termice  dar reprezintă si o modalitate eficientă de a imbunatati valorile nutriționale și fiziologice ale produsului final.

 

 

 

Iată o listă cu 25 de alimente bogate în fibre: Fasolea neagră: 15 grame de fibre la o cană (aproximativ 172 grame) Năutul: 12,5 grame de fibre la o cană (aproximativ 164 grame) Lintea: 15,6 grame de fibre la o cană (aproximativ 198 grame) Mazărea: 8,3 grame de fibre la o cană (aproximativ 160 grame) Ovăzul: 16,5 grame de...

Fibrele alimentare sunt componentele din alimente care nu pot fi digerate de către organismul nostru și trec nedigerate prin tractul digestiv, ajutând la menținerea sănătății sistemului digestiv și la prevenirea anumitor boli. Există două tipuri de fibre alimentare: fibre solubile și fibre insolubile. Fibrele solubile se dizolvă în apă și formează...

Alimentele bogate în fibre sunt benefice pentru sănătatea colonului și pot ajuta la prevenirea anumitor afecțiuni, cum ar fi diverticulita și cancerul de colon. Acestea pot ajuta la menținerea unui tranzit intestinal regulat și pot ajuta la curățarea colonului. Iată câteva alimente bogate în fibre, potrivite pentru sănătatea colonului:...

Comentarii

Recenzii ale clienților

Doriți să vă împărtășiți impresiile?
Vă vom fi recunoscători dacă lăsați o recenzie, aceasta poate fi utilă altor utilizatori ai site-ului nostru
Scrie un comentariu

Nici o postare găsită

Scrie un comentariu